Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța a fost reținut pentru luare de mită

Rectorul Universității Ovidius din Constanța a fost reținut pentru luare de mită
Publicat: 30/07/2013, 22:55
Actualizat: 06/06/2018, 07:27

Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, Tiberius-Dănuț Epure, a fost reținut, marți, de către procurorii DNA pentru comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita admiterea mai multor studenți la Facultatea de Farmacie din cadrul instituției.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale întocmită de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, rectorul Universității „Ovidius” a primit, în cursul lunii august a anului trecut, de la o persoană 1.000 euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie pe un loc destinat cetățenilor străini.

De asemenea, în cursul acestei luni, Tiberius Epure a pretins, atât direct cât și prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziția unor candidați la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinși în luna iulie, Epure a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidați subiectele și rezolvările acestora la disciplinele biologie și chimie.

Conform procurorilor anticorupție, la pretinderea și primirea sumei de 4.000 de euro, rectorul Universității „Ovidius” a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relația cu persoana care a dat suma de bani, astfel că acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

Atât Tiberius-Dănuț Epure, cât și Stere Tala, persoană fără calitate specială, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.

De asemenea, în cauză, procurorii au început urmărirea penală și față de alte persoane.

Rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, Tiberius Epure a fost prins în flagrant, marți, în timp ce lua mită 4.000 de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Aceleași surse susțin că rectorul este suspectat că ar fi primit mită, anterior, alți aproximativ 6.000 de euro.

Tiberius Epure a fost adus la audieri, marți, împreună cu alte persoane, care ar fi denunțătorii lui în acest dosar, conform surselor citate.

Surse judiciare declaraseră anterior că biroul rectorului Universității „Ovidius” a fost sigilat de către procurorii anticorupție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Statul îi ia casa lui Klaus Iohannis. Ce lovitură i se pregătește președintelui României
Ardei și dulci, și acrișori. Rețeta care trece peste prejudecățile din bucătărie  
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
Horoscop zilnic, 5 noiembrie 2024: Fecioarele dau dovadă de luciditate extremă și vor acționa cu...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă